miercuri, 5 decembrie 2012

Prestigio intră pe piaţa din România cu două terminale Android dual SIM accesibile


Prestigio, marca sub care distribuitorul multinaţional Asbis îşi comercializează propriile produse, este un nume bine cunoscut utilizatorilor autohtoni. De la lansarea sa acum 10 ani, compania a devenit furnizorul unui portofoliu larg de produse, începând de la periferice şi accesorii PC până la medii de stocare şi terminale GPS. Compania a lansat în cursul anului trecut primele sale tablete Android, care au ajutat-o să cucerească locul trei în topul producătorilor în Europa Centrală şi de Est, după Apple şi Samsung, iar aceasta a mai făcut un pas, lansând în România şi primele sale terminale mobile Android.
Anunţate la sfârşitul lunii octombrie, MultiPhone 4300 DUO şi Multiphone 4040 DUO sunt două terminale Dual SIM Dual Standby care sunt oferite la preţuri accesibile de 799, respectiv 679 lei.
Modelul de vârf este MultiPhone 4300 DUO, un terminal care oferă un ecran IPD cu diagonală de 4,3” şi rezoluţie de 480 x 800 pixeli. Platforma hardware este un chip MediaTek MT6575 tactat la 1GHz, care include un nucleu dual-core Cortex-A9 şi un procesor grafic PowerVR SGX531., acesta fiind secondat de o memorie RAM cu o capacitate de 512MB şi o stocare internă de 4GB, din care 2,5GB sunt disponibili utilizatorilor.
Puterea hardware nu este foarte mare, cum era şi de aşteptat deoarece MT6575 este un procesor cu care ne-am mai întâlnit, însă terminalul se adresează cumpărătorilor cu posibilităţi financiare ceva mai reduse, unde nici pretenţiile nu sunt atât de ridicate. În Quadrant, terminalul s-a clasat între terminalele HTC Desire HD şi LG Optimus 2X, platforma hardware fiind astfel la nivelul vârfurilor de gamă de acum un an şi jumătate.
Terminalul are dimensiuni de 128 x 68 x 10.5mm şi o greutate cam mare de 190 de grame, bateria oferind o capacitate de 1500mAh. Pe lista dotărilor mai intră o cameră foto cu senzor de 5MP, cameră frontală de 0,3MP, modul wireless 802.11 b/g/n, Bluetooth 4.0, A-GPS şi slot de extensie MicroSDHC.
Cel de-al doilea model lansat astăzi în România este MultiPhone 4040 DUO, acesta fiind similar din multe puncte de vedere cu modelul prezentat mai sus deoarece partajează aceleaşi procesoare, cantităţi de memorie RAM, camere foto, module de conectare, stocare internă şi baterii. Faţă de vârful de gamă, MultiPhone 4040 DUO oferă un ecran cu diagonală de 4”, rezoluţie de 480 x 800 pixeli şi un mult mai modest panou TN.
Dimensiunile acestui model sunt de 124 x 64 x 10.9 mm, remarcându-se şi în acest caz o greutate cam mare de 180 de grame.
Ambele terminale rulează Android 4.0.3 şi oferă ca pachet software OfficeSuite 5 Pro de la MobiSystems, un pachet de jocuri Gameloft, un client pentru cărţi electronice şi un magazin dedicat pentru acestea, oferind şi acces complet la Google Play Store.
Cel de-al treilea model anunţat în octombrie, MultiPhone 3500 DUO, va fi lansat în România peste două săptămâni, acesta urmând să ofere o platformă Qualcomm MSM7225A, un ecran de 3,5” cu rezoluţie HVGA, Android 2.3 şi acelaşi suport Dual SIM.

Sursa : http://www.go4it.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu