duminică, 2 decembrie 2012

Limuzina submarină - cel mai luxos mijloc de a călători prin ocean (FOTO, VIDEO)


Submersibilele personale sunt, de obicei, vehicule incomode, din cauza spaţiului interior restrâns. O companie olandeză a considerat că e momentul să propună amatorilor un mijloc de transport subacvatic mult mai confortabil, la fel de confortabil cum este o limuzină faţă de un automobil obişnuit.

Aşa a luat naştere modelul C-Explorer 5, pe care firma producătoare, U-Boat Worx, îl numeşte „prima limuzină subacvatică din lume”.
Dotat cu 5 scaune confortabile şi aer condiţionat, vehiculul poate coborî până la 300 m adâncime, deplasându-se cu o viteză de 5 km/h şi oferind o vedere panoramică prin cupola sa acrilică transparentă.
Mai confortabil decât submersibilele obişnuite de dimensiuni asemănătoare, C-Explorer 5 este numit de producătorii săi „prima limuzină subacvatică din lume”.
În plus, „limuzinei” i se pot adăuga numeroase dotări opţionale, precum un sistem de sunet pentru iPod, LED-uri pe tavan, un braţ mobil pentru colectarea de material subacvatic, o cameră video HD, sonar sau un modem subacvatic.
Deşi fabricat, la origine, în scop de agrement, pentru plimbări submarine,  C-Explorer 5 poate fi utilizat şi pentru cercetări oceanologice.
C-Explorer 5 este cel mai luxos dintr-o serie întreagă de modele oferite de firmă, care produce şi versiuni pentru 2 sau pasageri (C-Explorer 2 şi C-Explorer 3).
Deşi gândit iniţial ca o „jucărie” scumpă pentru oamenii cu bani (costul fiind de cca. 1,86 milioane euro), submersibilul poate fi folosit şi pentru cercetări submarine, afirmă reprezentanţii U-Boat Worx. În acest scop, poate fi echipat, la cerere, cu sisteme care să-i permită să rămână scufundat timp de 12 ore în şir, cu condiţia de a nu se deplasa continuu în acest interval.

Sursa : http://www.descopera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu