Avem noi detalii despre Optimus G2, noul smartphone de top de la LG care trebuia să concureze Galaxy S4.
În timp ce primele zvonuri apărute în luna noiembrie vorbeau despre succesorul lui LG Optimus G ca fiind un competitor serios pentru Galaxy S4, noi informaţii par să indice că LG se gândeşte la ceva mult mai mare, plănuind să facă din modelul Optimus G2 un competitor pentru Samsung Galaxy Note II - un smartphone Android cu ecran de 5,55 inch, foarte apreciat pentru performanţele foarte bune şi autonomia excelentă a bateriei.
Potrivit publicaţiei coreene Asiae, LG Optimus G2 vine echipat cu ecran de 5.5 inch, pe care vom putea admira la rezoluţie 1920 x 1080 pixeli interfaţa sistemului Android Key Lime Pie, sau Android 5.0 mai pe înţelesul tuturor. În carcasa cu design simplist, dar elegant, Optimus G2 ascunde un chipsetQualcomm Snapdragon S4 Prime, cu 4 nuclee de procesare la 2 GHz. Nu va lipsi nici suportul pentru reţele LTE, iar pentru multimedia avem o pereche de camere foto performante (faţă/spate).
LG Optimus G
Până la prezentarea lui Optimus G2, eveniment rezervat pentru anul viitor, LG speră să încheie anul 2012 pe un ton pozitiv, cu 35 milioane exemplare smartphone vândute şi venituri pe măsură. Conform statisticilor furnizate chiar de LG, numai din seria Optimus L9, L7, L5 şi L3 au fost livrate deja peste 10 milioane de exemplare, însă datele pentru întreaga ofertă nu au fost publicate, astfel că distribuirea volumului de vânzări pentru restul de 25 milioane terminale nu este cunoscută.
Potrivit informaţiilor actuale, LG Optimus G2 nu va apărea în magazine mai devreme luna mai 2013, astfel că rămâne suficient tip pentru a pregăti noua achiziţie, sau inspecta piaţa în căutare de alte oferte smartphone interesante.
Sursa : http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu