Google a anunţat că va continua programul de închidere a unor servicii care s-au bucurat de puţin succes pentru a putea concentra efortul inginerilor săi asupra produselor care contează, ultimul anunţ fiind însă important pentru unii utilizatori, cum ar fi de pildă cei care folosesc alte terminale decât cele Android.
Începând cu data de 4 ianuarie, Google Calendar va pierde o parte din opţiuni, cum ar fi de pildă crearea unor intervale de timp în care utilizatorul îşi anunţă disponibilitatea pentru întâlniri sau sugestiile pentru rezolvarea conflictelor dintre înregistrări, precum şi posibilitatea de utilizare a gadget-urilor.
Mult mai important este însă anunţul privind închiderea suportului Exchange ActiveSync, acesta oferind suport pentru sincronizarea mesajelor electronice, a contactelor şi a calendarelor. Utilizatorii Android, care folosesc sincronizarea nativă a platformei, nu vor fi afectaţi, însă cei care folosesc iOS, Windows Phone, Symbian sau Windows 8 vor regreta acest serviciu după data de 30 ianuarie 2013.
Această măsură nu va afecta clienţii serviciului comercial Google Apps for Business, Government and Education, însă utilizatorii Google Apps for Your Domain şi cei ai serviciilor standard nu vor mai putea seta terminale noi după această dată, cele deja setate urmând să funcţioneze în continuare pentru o perioadă nemenţionată.
Protocolul de sincronizare Exchange a fost folosit până acum pentru setarea conturilor de email şi sincronizarea contactelor şi calendarelor datorită simplităţii lui, însă Google recomandă acum utilizarea protocoalelor deschise IMAP, CardDAV şi CalDAV. Acestea aduc unele avantaje, după cumam menţionat anterior, însă problema de care utilizatorii se vor lovi este lipsa suportului Push pentru ultimele două, care este însoţită în unele cazuri, precum iOS, şi de lipsa suportului IMAP IDLE pentru utilizarea opţiunilor Push pentru mesajele recepţionate prin IMAP.
Odată cu Exchange ActiveSync, Google va trage pe linie moartă şi Google Sync for Nokia S60 şi SyncML, două protocoale mai vechi pentru sincronizarea datelor, la aceeaşi dată de 30 ianuarie. În consecinţă, utilizatorii care vor seta conturi Google noi pentru terminalele iOS, Windows Phone sau Symbian vor trebui să-şi seteze terminalele să utilizeze noile protocoale, compania oferind ghiduri pas cu pas pentru activarea lor: IMAP, CardDAV, CalDAV.
Sursa : http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu