Cel mai faimos tablou din lume - La Gioconda sau Mona Lisa, operă a lui Leonardo da Vinci - este departe de a-şi fi dezvăluit secretele. În ciuda numeroaselor studii consacrate acestei picturi, se ştiu puţine lucruri - nici măcar nu ştim pe cine reprezintă cu adevărat tabloul expus la Luvru. Specialiştii întreprind acum analize ale unor fragmente de schelet, pentru a stabili dacă adevărata Mona Lisa era persoana înfăţişată în tablou.
O echipă de oameni de ştiinţă, sub conducerea lui Silvano Vinceti, a întreprins săpături în ruinele unei foste mânăstiri franciscane din Florenţa, unde, conform documentelor despre istoria oraşului, ar fi fost înmormântată Lisa Gherardini, femeia care i-ar fi pozat lui Leonardo pentru celebrul portret. Lisa Gherardini era cea de-a doua soţie a unui bogat negustor de mătase din Florenţa, Francesco del Giocondo.
Specialiştii au exhumat rămăşiţele unui corp despre care se crede că ar fi fost al Lisei, dar identitatea ei urmează să fie confirmată prin analize ADN. Fragmentele osoase vor fi trimise unor laboratoare de genetică din Italia şi din alte ţări, unde ADN-ul va fi extras, analizat şi comparat cu alte probe ADN provenite de la alte două corpuri, aparţinând unor rude (confirmate) ale Lisei Gherardini şi care fuseseră îngropate în altă parte.
Odată identificate rămăşiţele, va putea fi reconstruit chipul persoanei respective, prin tehnici de antropologie criminalistică, cu o eroare de numai 2-8%. Întregul proces va dura câteva luni.
Iar odată cunsocută înfăţişarea Lisei Gherardini, specialiştii vor putea răspunde, în sfîrşit, la întrebarea: aceasta a fost femeia care i-a slujit drept model lui Leonardo da Vinci pentru tabloul „Mona Lisa”?
Silvano Vinceti nu se îndoieşte că lui Leonardo i-a fost comandat un portret al Lisei Gherardini, dar nu ştie sigur dacă portretul aflat la Luvru o reprezintă chiar pe ea, cu fidelitate, sau dacă doar conţine anumite trăsături ale ei.
De exemplu, el susţine că faimosul zâmbet din portret nu i-ar aparţine Lisei. Analize ale tabloului au arătat că, atunci când Leonardo a început să picteze modelul aşezat în faţa lui, nu a pus pe chipul ei acel zâmbet vag şi misterios, ci a pictat mai curând o persoană tristă şi deprimată.
Zâmbetul, crede Silvano Vinceti, ar fi fost adăugat ulterior, foarte probabil de către Gian Giacomo Caprotti, asistentul (şi, după unele zvonuri, chiar iubitul) lui Leonardo da Vinci şi ale cărui trăsături apar în alte opere ale pictorului.
Alţi istorici de artă susţin că portretul Giocondei ar fi, în realitate, un autoportret camuflat al lui Leonardo.
Oricum, peste câteva luni vom şti mai multe despre tabloul enigmatic şi despre presupusul său model.
Sursa : http://www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu