sâmbătă, 8 decembrie 2012

Butterfly, terminalul HTC cu ecran Full HD, va fi disponibil la nivel internaţional


HTC a lansat acum două luni primul terminal mobil cu ecran Full HD şi, după ce acesta a părăsit Japonia pentru a poposi în reţeaua nord-americană Verizon sub numele de Droid DNA, a venit şi rândul nostru de a ne bucura de el. Zvonit deja sub numele Deluxe, acesta a pierdut doar sufixul J şi va fi disponibil la nivel internaţional ca HTC Butterfly.
Pentru cei care l-au uitat sau l-au trecut cu vederea deoarece nu era disponibil în România, trebuie să facem o recapitulare a specificaţiilor.
HTC Butterfly este primul terminal care foloseşte o rezoluţie Full HD, acesta oferind un ecran cu diagonala de 5” şi panou S-LCD 3, matricea de 1920 x 1080 pixeli oferind o impresionantă densitate de 441ppi.
Platforma hardware aleasă de HTC este un procesor Qualcomm APQ 8064 din generaţia Snapdragon S4, pe care l-am văzut deja la lucru în implementarea ASUS, acesta oferind un nucleu quad-core Krait tactat la 1,5GHz şi un procesor grafic Adreno 320. Pe lista de dotări mai găsim o memorie RAM cu o capacitate de 2GB şi 16GB de stocare internă, care sunt secondaţi de un slot MicroSDHC, acest ultim aspect fiind un avantaj pe care versiunea Droid DNA nu îl are.
Terminalul foloseşte o cameră foto cu un senzor de 8MP şi un procesor de imagine ImageSense, lansat odată cu generaţia One în această primăvară, aceasta fiind însoţită de un partener frontal de 2,1MP.
Deşi atât modelele pentru piaţa japoneză cât şi cea americană includ un modem LTE, versiunea internaţională nu este compatibilă decât cu reţelele 2G şi 3G. Conectivitatea este extinsă de un modul Bluetooth 4.0, unul NFC şi o interfaţă wireless 802.11 a/b/g/n dual-band.
Terminalul are dimensiuni de 143 x 75 x 9.08mm şi o greutate de 140 grame, bateria având o capacitate de 2020mAh. Din păcate, până în acest moment HTC nu a dezvăluit data de lansare şi preţul acestui model, singura piaţă sigură fiind în acest moment China.

Sursa : http://www.go4it.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu