Black Friday nu a adus numai bucurie anul trecut. Sute de clienţi şi numeroşi bloggeri au criticat modul în care s-a desfăşurat evenimentul "Vinerea neagră" la noi în ţară clasându-l ca "un lucru tipic românesc".
Vinerea neagră
Arhi, unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri, declara la vremea respectivă că pe site-ul eMAG, deşi apărea o reducere de 10%, aceasta nu s-ar fi aplicat. Reprezentanţii magazinului au negat incidentul.
Alte probleme semnalate de clienţi au fost "reducerile false". Ce au reprezentat reducerile false? Potrivit clienţilor care au urmărit ofertele, preţurile ar fi fost ridicate cu două săptămâni înainte de eveniment pentru a se aplica reducerile de preţ.
Lucrul acesta a fost semnalat şi de bloggerul Dante. "Mi-am făcut un obicei să urmăresc preţurile marilor magazine de pe la noi, în special pe on-line, şi mai ales atunci când se anunţă reduceri răsunătoare. Practica măritului preţurilor în ziua promoţiei doar pentru a arata bine la capitolul reducere continuă şi azi pe Flanco.ro. Sunt curios până când vom avea obiceiuri de genul ăsta? Cred că atitudinea unora de a accepta astfel de situaţii nu este sănătoasă. La urma urmei, noi suntem cei care dăm banii. De ce sa nu o facem în cunoştinţă de cauza şi să sancţionăm astfel de practici? Mai ales că nu vorbim de nişte produse care sunt unicat şi care nu s-ar găsi decât la un singur furnizor".
Site-urile picate au reprezentat, potrivit unor clienţi, nişte pretexte pentru retaileri pentru a retrage produse din promoţie. Astfel, mulţi clienţi s-au plâns pe forumuri că, după ce site-urile au fost "picat" şi teoretic nimeni nu putea face cumpărături, unele produse nu mai erau în stoc.
O altă nemulţumire a clienţilor a fost legată de faptul că multe produse participante în campania "Black Friday" nu aparţineau unor brand-uri cunoscute şi făceau parte din categoria produselor foarte greu vandabile de către retaileri. Dacă au fost în promoţie, stocurile produselor brandurilor de marcă a fost insuficiente pentru cererea clienţilor.
După ce s-a încheiat "Black Friday", foarte mulţi clienţi s-au plâns că, deşi finalizaseră comezile, produsele nu au mai ajuns la ei. Banii le-au fost returnaţi, dar produsele achiziţionate la preţ redus au rămas doar la stadiul de comandă neonorată.
Proprietarul unui mare magazin online din România a povestit ECONOMICA.NET anumite dedesubturi din cadrul Black Friday.
"Aceste tipuri de evenimente nu sunt decât nişte găselniţe de marketing care profită de naivitatea românilor. Reducerile semnificative sunt la produsele de 10 lei unde 30% reprezintă o nimica toată”, declara Tiberiu Pop, directorul executiv al companiei Corsar Grup care administrează magazinul online Cel.ro
Potrivit acestuia, datorită adaosurilor mici care sunt în IT, reduceri mai mari de 10% nu se pot da decât la accesorii sau produse de până în câteva sute de lei sau, aplicând o politică incorectă faţă de client, aşa cum a fost la toate evenimentele de acest gen de până acum, prin creşterea preţurilor cu câteva zile înainte de eveniment.
Deşi au fost semnalate atâtea nereguli, românii totuşi au cumpărat de multe milioane de euro. eMAG a afişat anul trecut în urma Black Friday vânzări de 8 milioane de euro, iar Flanco a anunţat o estimare de vânzări de peste 7 milioane de euro. Ceilalţi retaileri care au participat în Black Friday nu au afişat vânzările din ziua respectiva.
Sursa : http://www.economica.net

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu