Toată lumea este de acord că Albert Einstein a fost un geniu, iar această opinie generală i-a făcut pe mulţi să se întrebe „care e secretul geniului lui Einstein?”. Mulţi cercetători au presupus că este nevoie de un creier cu adevărat special pentru a concepe teoria relativităţii şi alte descoperiri geniale care stau la baza fizicii moderne.
Un nou studiu oferă câteva răspunsuri la acest mister. Cercetarea a fost efectuată cu ajutorul a 14 fotografii recent descoperite în care creierul lui Einstein fusese imortalizat la scurt timp după moarte. Cercetătorii au concluzionat că, într-adevăr, creierul său era neobişnuit în mai multe feluri. Cu toate acestea, cercetătorii nu au descifrat încă modul în care circumvoluţiunile suplimentare pe care le-au descoperit în creierul lui Einstein au influenţat abilităţile extraordinare ale fizicianului.
Povestea creierului lui Einstein este una foarte lungă, ce începe în 1955, anul în care câştigătorul premiului Nobel a murit în Princeton, New Jersey, la vârsta de 76 de ani. Fiul său Hans Albert şi executorul Otto Nathan şi-au dat acordul ca medicul patolog Thomas Harvey să păstreze creierul pentru a efectua cercetări ştiinţifice. Harvey a fotografiat creierul, după care l-a tăiat în 240 de bucăţi pe care le-a păstrat într-o substanţă răşinoasă. Aceste bucăţi au fost ulterior secţionate din nou în 2.000 de felii subţiri, care au fost studiate cu ajutorul microscopului. Ulterior, aceste studii microscopice şi fotografiile cu creierul lui Einstein au fost distribuite către 18 cercetători din întreaga lume. Cu excepţia lamelor microscopice păstrate de Harvey, nimeni nu ştie unde se găsesc astăzi specimenele din creierul lui Einstein, cele mai multe fiind pierdute pe măsură ce cercetătorii s-au pensionat sau au murit.
În ultimele decenii, toate aceste materiale au dus la doar şase studii publicate în jurnalele ştiinţifice prestigioase. Câteva dintre aceste cercetări au descoperit trăsături interesante în creierul lui Einstein, precum o densitate mai mare a neuronilor în anumite părţi ale creierului şi un număr neobişnuit de mare de nevroglii (celule care ajută neuronii să transmită impulsuri nervoase) în raport cu neuronii. Alte două studii ce s-au aplecat asupra anatomiei creierului lui Einstein au arătat că lobii parietali ai lui Einstein prezentau un tipar neobişnuit al circumvoluţiunilor. Aceste studii s-au bazat, însă, pe câteva poze puse la dispoziţie de Harvey.
Thomas Harvey a murit în 2007, iar în 2010 moştenitorii săi au decis să transfere toate materialele sale către National Museum of Health and Medicine (NMHM), o instituţie a Armatei SUA. Acest lucru a permis efectuarea unui nou studiu asupra creierului lui Einstein, rezultatele fiind publicate de curând în jurnalul Brain.
Foto: Brain (2012) / National Museum of Health and Medicine
Antropologul Dean Falk de la Florida State University, neurologul Frederick Lepore de la Şcoala Medicală Robert Wood Johnson şi Adrianne Noe, directorul NMHM, au colaborat pentru a analiza 14 fotografii ale creierului lui Albert Einstein ce nu au mai fost niciodată făcute publice.
Echipa de cercetători a comparat creierul lui Einstein cu creierele a 85 de oameni ce au fost deja descrise în literatura de specialitate şi au descoperit că, într-adevăr, fizicianul beneficia de un organ special. Deşi creierul său avea dimensiuni obişnuite (cântărind 1230 de grame), mai multe regiuni prezentau circumvoluţiuni suplimentare şi pliuri nemaivăzute la alţi subiecţi. De exemplu, regiunile din partea stângă a creierului, ce facilitează percepţia senzorială şi controlul feţei şi al limbii, erau mult mai mari decât în mod obişnuit. De asemenea, cortexul prefrontral – regiune asociată planificări, atenţiei şi perseverenţei în momentele dificile – era mult mai mare faţă de alte creiere.
„În fiecare lob erau regiuni cu circumvoluţiuni extrem de complicate”, afirmă Falk. În ceea ce priveşte regiunile mărite asociate feţei şi limbii, Falk crede că acestea ar putea explica celebra vorbă a lui Einstein, care spunea că gândirea sa este de multe ori „musculară”, fără a lua forma cuvintelor. De multe ori, această declaraţie este interpetată în mod metaforic, însă Falk spune că „ar putea fi o formă prin care Einstein descria modul extraordinar în care îşi folosea cortexul motor”, ce are legătură cu conceptualizările abstracte.
Falk subliniază că mediul în care a crescut Einstein este la fel de important în înţelegerea genialului fizician ca şi creierul acestuia. Cercetătorul relatează că părinţii lui Albert Einstein au dorit să-l cultive, încurajându-l să fie independent şi creativ. Aceştia nu l-au susţinut doar în eforturile ştiinţifice, ci şi în muzică, finanţându-i lecţiile de pian şi de vioară. Falk afirmă că regiunea din creierul fizicianului asociată talentului muzical era foarte dezvoltată.
Cercetătorii intenţionează ca în următoarele cercetări să compare creierul lui Einstein cu cel al altor fizicieni taltenţi, pentru a vedea dacă trăsăturile ieşite din comun se regăsesc şi la alte minţi luminate.
Sursa : http://www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu