joi, 4 octombrie 2012

The Silent History: un e-book ciudat care va revoluţiona lectura


Un nou e-book ambiţios împinge limitele ficţiunii interactive, solicitând cititorilor săi să viziteze locaţii specifice pentru a putea citi noi părţi ale poveştii.
Dacă vrei să ai parte de întreaga experienţă a poveştii The Silent History, un nou e-book pentru iPhone şi iPad, atunci trebuie să fii mereu gata de noi călătorii. Cartea este alcătuită din două părţi: testimoniale şi rapoarte de teren. Testimonialele, care sunt şi ele împărţite în 6 volume de câte 20 de capitole fiecare, sunt deblocate automat, pe măsură ce firul poveştii curge. În schimb, rapoartele necesită un nivel de interacţiune fără precedent. Acestea pot fi citite doar dacă cititorul călătoreşte în anumite locaţii pentru a putea primi textul. 
În roman, acţiunea se petrece între anii 2011 şi 2043 şi relevă un viitor în care mulţi copii, supranumiţi „tăcuţii”, se nasc fără a avea capacitatea de a vorbii. Cu toate acestea, ei deţin puteri ciudate care nu pot fi înţelese în întregime. 
Testimonialele şi rapoartele sunt fragmente independente decupate dintr-o poveste mare, ce poartă cititorii prin spaţiu şi timp. Scopul întregului fenomen este de a simula un fel de show TV prin redarea unei poveşti care atrage cititorii cu noi episoade în fiecare săptămână. 
Săptămânal, cititorii vor putea primi testimoniale, indiferent de locaţia lor. Rapoartele, pe de altă parte, pot fi descărcate doar dacă coordonatele GPS ale cititorilor se potrivesc cu cele indicate pe site-ul oficial. De îndată ce o persoană ajunge în locaţia cerută, ea va putea citi raportul care este alcătuit dintr-un text ce se potriveşte cu realitatea în care se află cititorul (peisajul descris în raport se aseamănă cu locaţia în care a fost adus cititorul). 
Totuşi, romanul poate fi citit şi fără a fi nevoie ca cititorul că călătorească, deoarece rapoartele de teren sunt adăugate doar pentru a integra mai bine cititorul în acţiune. 
„Într-o seră, am deschis un raport de teren la doar câteva străzi de blocul în care locuiesc. Era o poveste simplă în care un părinte descria cum se plimba cu fiul sau „tăcut”. Episodul se încheie cu un trecător scrie numele fiului pe betonul încă neuscat. Pe măsură ce citeam m-am uitat pe jos şi am văzut, în dreapta mea, numele scrijelit pe trotuar”, a declarat un cititor. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu