NASA ia în considerare posibilitatea de a trimite o navetă spaţială pe partea întunecată a Lunii, una dintre locaţiile neexplorate încă de oamenii de ştiinţă.
Există 5 puncte Lagrance (puncte de libraţie Pămât-Lună), zone ce marchează poziţia pe orbită în care forţa de atracţie combinata a două corpuri de masă mare produc forţa centripetă necesară unui al treilea corp pentru a se roti împreună cu ele şi se pare că, pentru următoarea misiune, NASA ia în considerare „parcarea” navei spaţiale Orion în punctul L2.
Experţii sunt de părere că o astfel de misiune va aduce multiple beneficii. În primul rând, NASA plănuieşte să realizeze misiunea împreună cu mai mulţi parteneri, lucru care va întări nivelul de cooperare de la bordul Staţiei Spaţiale internaţională. În acest sens sursele spun că americanii iau în considerarea utilizarea pieselor ruseşti, de la Multipurpose Laboratory Module şi de la Scientific-Power Module, dar şi a celor din programul american precum piesele de rezervă ale ISS, care nu vor fi utilizate în viitorul apropiat.
Noul plan de explorare dincolo de centurile de radiaţii ale Pământului are ca scop descoperirea cât mai multor informaţii cu privire la protecţia împotriva radiaţiei. În plus, punctele Lagrange oferă perspective unice ale Lunii, Pământului şi Soarelui, iar călătoria spre L2 îi va duce pe oameni la o distanţă record de Pământ.
Misiunile spre L2 ar putea susţine operaţii robotizate pe partea întunecată a Lunii pentru a explora caracteristicile geologice unice sau pentru a instala telescoape radio. Regiunea L2 este o destinaţie atractivă pentru o colaborare internaţională, fiind una dintre locaţiile cel mai uşor de atins dincolo de orbita terestră joasă. De asemenea, riscurile unei astfel de misiuni sunt minime. Ea va dura aproximativ două luni, iar drumul de întoarcere acasă, doar câteva zile.
Sursa: http://www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu