marți, 16 octombrie 2012

Cercetătorii oferă două explicaţii pentru Stonehenge


După secole de întrebări legate de existenţa ruinelor de la Stonehenge, o echipă de cercetători înarmaţi cu lasere au ajuns la concluzia că monumentul preistoric a fost construit pentru indicarea solstiţiilor într-un mod spectaculos.

Pe lângă prezentarea a 71 de imagini noi cu piese de topor din epoca bronzului descoperite la Stonehenge (numărul acestor artefacte ajungând la 115), analiza specialiştilor de la English Heritagea arătat că pietrele erau formate şi prelucrate diferit în diverse părţi ale cercului. În special, pietrele din partea de nord-est erau complet acoperite de o crustă maro şi gri, iar după ce a fost înlăturată de echipă, s-a putut vedea suprafaţa aproape albă care strălucea la apusul celei mai scurte zile din an şi la răsăritul celei mai lungi.

Potrivit cercetătorilor, acest lucru reprezintă o dovadă incontestabilă că menirea structurii de la Stonehenge era să se alinieze cu solstiţiile, pe o axă de nord-est şi sud-vest.

O altă teorie iniţiată de arheologii Geoff Wainwright şi Timothy Darvil spune că Stonehenge a fost o destinaţie pentru bolnavi din întreaga Europa, care veneau la monument în speranţa unei vindecări miraculoase.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu