duminică, 14 octombrie 2012

Alcatel intră pe piaţa Windows Phone cu One Touch View


Unul dintre producătorii de terminale mobile importanţi acum un deceniu, Alcatel a intrat într-un con de umbră şi, chiar dacă portofoliul companiei include şi aproximativ 20 de modele Android, acestea fac parte din clasa low-end şi nu au captat atenţia utilizatorilor. Destinate pieţelor în curs de dezvoltare, foarte puţine dintre acestea au ajuns şi în România.
După Android, compania pare decisă să testeze şi piaţa Windows Phone. Conform unui site rusesc, producătorul franco-chinez pregăteşte un model care va folosi legendarul nume One Touch View. Fiind însă tot un model din gama inferioară, acesta nu va rula Windows Phone 8, ci doar versiunea actualizată Windows Phone 7.8.
Alcatel One Touch ViewAlcatel One Touch View

Platforma hardware va fi bazată pe procesorul Qualcomm MSM7227A, care include un nucleu single-core ARM Cortex-A5 tactat la 1GHz şi un nucleu grafic Adreno 200 uşor îmbunătăţit, lista de specificaţii mai incluzând un ecran IPS cu diagonală de 4" şi rezoluţie WVGA, 512MB memorie RAM, cameră foto cu senzor de 5MP şi cameră frontală VGA şi o memorie internă de 4GB.
Alcatel One Touch View (spate)Alcatel One Touch View (spate)

În acest moment nu este clar dacă acest model va fi destinat doar pieţei ruseşti sau va avea o disponibilitate mai largă. Din punct de vedere al specificaţiilor, acest model concurează cu modeleleNokia Lumia 710 sau Samsung Omnia M, o clasă care a fost considerată mid-range până ala apariţia noilor modele Windows Phone 8 de la Nokia şi HTC dar care acum trebuie să se mulţumească cu degradarea în eşalonul inferior.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu