sâmbătă, 1 septembrie 2012

O tânără din SUA a făcut un gest nebunesc pentru a doborî un record (VIDEO)


O tânără din SUA a făcut un gest nebunesc pentru a doborî un record (VIDEO)
Mersul pe sârmă pare o idee destul de terifiantă pentru mulţi oameni. Dar cum ar fi dacă sârma ar fi legată între două camioane care ar goni pe o autostradă.
Unei tinere din Statele Unite traversarea unei astfel de sârme nu i s-a părut imposibilă. Faith Dickey , în vârstă de 23 de ani, este "slackliner", adică acrobat specializat în mersul pe un cablu sau o chingă prinsă între două puncte fixe, şi este prima persoană care a reuşit o performanţă extrem de periculoasă, pe o autostradă din Croaţia.
După ce cablul a fost legat de camioane şi după ce acestea au fost puse în mişcare, Dickey începe să facă primii paşi, însă nu după mult timp se dezechilibrează; totuşi, reuşeşte să se agaţe cu mâinile de fir. Imediat după accident, se ridică şi, în pofida vântului care bate puternic şi a picioarelor care îi tremură, reuşeşte să străbată distanţa dintre cele două camioane chiar înainte ca sârma să fie ruptă de pilonul ce desparte două tuneluri.
Americanca Faith Dickey deţine deja un record în highlining (unul din genurile de slacklining), dar a declarat că aceasta a fost cea mai terifiantă cascadorie cu care s-a confruntat.
"Sunt obişnuită cu înălţimile, distanţele lungi şi cabluri care se mişcă în bătaia vântului, dar care sunt prinse de pereţii stâncilor. Mersul pe un cablu legat de două puncte în mişcare este total diferit", a declarat tânăra.
"Este o provocare enormă şi astfel de provocări mă ajută să merg mai departe. Cascadoriile nu sunt pentru nesăbuiţi. Siguranţa trebuie să fie întotdeauna pe primul loc. Tot timpul trebuie să fii pregătit pentru ce este mai rău şi să plănuieşti cum să faci faţă eşecului. Pregătirile în cele mai mici detalii sunt vitale", a adăugat Dickey.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu