miercuri, 5 septembrie 2012

Nokia Lumia 820, un Windows Phone 8 dual-core cu ecran de 4,3" şi LTE


Odată cu vârful de gamă Lumia 920, Nokia a dezvăluit şi cel de-al doilea model din gama superioară: Lumia 820. După cum am menţionat în cursul dimineţii, modelele din gamele intermediare şi inferioare vor apărea abia în prima parte a anului viitor, Nokia urmând să deţină în portofoliul său Windows Phone 8 doar produse din gama de vârf.
Bazat pe aceeaşi platformă hardware puternică Qualcomm MSM8960 care rulează la 1,5GHz ca şi fratele sau mai mare, Lumia 820 este un terminal cu dimensiuni ceva mai modeste, 123.8 x 68.5 x 9.9 mm, şi o greutate de 160 de grame. Similitudinile dintre cele două modele continuă cu modulele radio 2G/3G/4G pentaband, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, NFC, memoria RAM cu o capacitate de 1GB şi suportul pentru controlul touch cu mănuşi "Super Sensitive Touch" de la Synaptics.
Nokia Lumia 820Nokia Lumia 820

Lumia 820 foloseşte un design diferit de cel al terminalelor de vârf Lumia de până acum, oferind colţuri rotunjite şi posibilitatea de schimbare a capacului. Terminalul va fi disponibil într-o paletă coloristică largă: negru, alb, gri, roşu, galben, violet şi albastru.
Lumia 820 oferă un ecran cu o diagonală de 4,3" care foloseşte un panou AMOLED cu tehnologia proprietară ClearBlack, rezoluţia acestuia fiind însă doar de 800x480 pixeli. Spre deosebire de Lumia 920, modelul de faţă oferă şi un slot MicroSDHC, completând astfel stocarea internă care are o capacitate de 8GB.
Camera foto foloseşte un senzor de 8MP şi un sistem optic Carl Zeiss cu diafragmă f/2.2 şi iluminare duală LED. Ca şi în cazul Lumia 920, preţul şi disponibilitatea în România sunt momentan necunoscute.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu