Oamenii de ştiinţă au găsit răspunsul la una dintre cele mai des întâlnite întrebări, una pe care şi-au pus-o majoritatea oamenilor care au stat pe plajă într-o noapte înstelată: Oare ce este mai mare: numărul stelelor de pe cer sau numărul boabelor de nisip de pe Pământ?
Evident, stelele şi boabele de nisip nu pot fi numărate, dar spre norocul nostru ele pot fi estimate. În cartea sa, numită Spectrums, autorul David Blatner vorbeşte despre un grup de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Hawaii care au încercat să calculeze numărul boabelor de nisip.
Specialiştii au estimat mărimea medie a unui bob de nisip, au calculat apoi câte boabe de nisip încap într-o linguriţă şi apoi au înmulţit acest rezultat cu toate plajele şi deşerturile din lume. Astfel, a rezultat că în mare, Pământul are 7,5 x 10^18 boabe de nisip , adică 7 cvintilioane, 500 cvadrilioane.
În ceea ce priveşte stelele, mulţumită lui Hubble, în 2003 a fost realizat un raport care estima numărul lor la 7 mii de milioane, de milioane, de milioane de stele. Prin urmare, comparaţia arată că boabele de nisip de pe Terra nu sunt nici pe departe la fel de multe ca stelele.
În acest context, înseamnă că stelele deţin recordul? Răspunsul vine tot de la Blatner care spune că deşi numărul stelelor din univers este năucitor de mare, el poate fi egalat de numărul moleculelor cuprinse în doar 10 picături de apă.
Prin urmare, data viitoare când vă veţi uita la stele şi vă veţi minuna de cât de multe sunt, nu uitaţi că în unghere sau mici crăpături ale lumii fizice există lucruri mărunte care egalează sau depăşesc numărul giganţilor strălucitori.
Sursa : http://www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu