luni, 20 august 2012

Telefoane dual SIM inteligente sau cum se înţelege Android cu două cartele


Până de curând, cine dorea un telefon cu două SIM-uri, era nevoit să apeleze la unul obişnuit. În timp, au apărut smartphone-uri ce pot funcţiona cu două cartele, însă produse de companii obscure din China. De curând, o serie de producători majori au anunţat terminale ce rulează Android şi suportă două cartele SIM. Vom încerca să vă prezentăm oferta actuală de telefoane inteligente dual SIM de la producători de marcă, ce include şi modele comercializate pe piaţa românească.

Samsung

 Producătorul coreean are în ofertă foarte multe smartphone-uri. O parte dintre ele au primit şi o versiune dual SIM. Ele sunt uşor de recunoscut, având în denumire indicativul Duos. Aşa se face că la ora actuală există un Samsung Galaxy Y Pro Duos, un Galaxy Y Duos, un Galaxy Ace Duos şi chiar un Galaxy S Duos. Le vom ignora pe cele din seria Star, ce rulează Bada OS. De asemenea, vom ignora un Galaxy S II Duos, un telefon foarte tentant de altfel, deoarece este disponibil doar pentru piaţa din China.

Samsung Galaxy Y Pro Duos

Samsung Galaxy Y Pro DuosSamsung Galaxy Y Pro Duos

 Cei care sunt familiari cu felul în care Samsung îşi botează terminalele, vor şti cu ce fel de telefon au de-a face. Galaxy Y este o gamă de smartphone-uri entry level. Pro indică faptul că telefonul are o tastatură QWERTY, iar Duos, faptul că suportă două cartele SIM.Smartphone-ul rulează Android 2.3 pe un ecran de 2.6" cu rezoluţie de 320x240 pixeli. Motorizarea este asigurată de un procesor modest la 832 MHz şi 384 MB RAM. Memoria internă este neglijabilă, dar există un port microSD şi în pachet este inclus un card de 2 GB.
Producătorul se laudă cu suportul 3G cu viteze de până la 7,2 Mbps, însă nu specifică dacă doar SIM-ul 1 are această conectivitate. Camera de 3 MP de pe spate bifează doar un punct pe lista de specificaţii, iar bateria de 1.350 mAh nu promite o autonomie foarte bună. Samsung Galaxy Y Pro Duos se găseşte în magazinele din ţara noastră la un preţ de aproximativ 650 lei.

Samsung Galaxy Y Duos

Samsung Galaxy Y DuosSamsung Galaxy Y Duos

Dacă nu aveţi nevoie de o tastatură QWERTY, cel mai accesibil model de smartphone dual SIM de la Samsung este Galaxy Y DuosCu un ecran de 3.14" cu 240x320 pixeli, o cameră foto de 3,15 MP şi o baterie de 1.300 mAh, el nu oferă prea multe facilităţi.  Sistemul de operare Android 2.3 este rulat de acelaşi hardware întâlnit la modelul anterior. Producătorul menţionează în cazul de faţă că avem de-a face cu un telefon dual SIM dual stand-by, ambele cartele având conectivitate 3G. Samsung Galaxy Y Duos poate fi cumpărat la liber cu aproximativ 600 lei.

Samsung Galaxy Ace Duos

Samsung Galaxy Ace DuosSamsung Galaxy Ace Duos

Pe o treaptă puţin mai înaltă decât Galaxy Y Duos se găseşte Galaxy Ace Duos. El vine cu un ecran de 3.5" cu o rezoluţie acceptabilă de 320x480 pixeli. Deşi avem parte de acelaşi procesor la 832 MHz, memoria RAM a crescut la 512 MB şi putem folosi 3 GB de memorie internă. Nu lipseşte slot-ul microSD, dar camera foto de 5 MP cu autofocus nu poate filma 720p. Cele două cartele SIM sunt active simultan, însă nu ştim dacă doar SIM-ul 1 are parte de modul GSM 3G. Preţul la liber pentru Samsung Galaxy Ace Duos este de 800 lei.

Samsung Galaxy S Duos

Samsung Galaxy S DuosSamsung Galaxy S Duos

Modelele de mai sus se încadrează în gama entry level de smartphone-uri cu Android. Cei care doresc ceva mai mult decât dotările de bază, vor avea în curând parte de Samsung Galaxy S DuosDeşi pare să fie o versiune a bătrânului Galaxy S, modelul faţă seamănă foarte mult cu Galaxy S III. El va rula sistemul de operare Android 4.0 cu un procesor la 1 GHz, integrat într-un chipset Qualcomm Snapdragon. În carcasă se mai găsesc 512 MB RAM şi 4 GB pentru stocare, alături de slot-ul microSD.
Din nefericire, producătorul a preluat camera foto de 5 MP de la Galaxy Ace Duos şi nu a îmbunătăţit-o cu filmare HD. I-a adăugat însă un LED pe post de blitz. Să nu uităm că vorbim despre un terminal cu ecran de 4". Bateria va avea o capacitate de 1.500 mAh, iar telefonul va cântări 120 g. Cele două SIM-uri vor fi active simultan, suportul pentru conexiuni 3G putând fi oferit pentru amândouă. Samsung Galaxy S Duos ar trebui să fie lansat în curând pe câteva pieţe globale. El era aşteptat în această vară în India, însă a fost amânat pentru Q3 2012.

HTC Desire V

HTC Desire VHTC Desire V

Apreciem faptul că şi HTC a avut curajul să intre pe piaţa terminalelor dual SIM cu Android. Oferta actuală include Desire V , un telefon cu ecran 4", foarte similar la dotări cu Galaxy S Duos. Avem acelaşi chipset, aceeaşi cameră foto de 5 MP cu filmare VGA şi aceleaşi cifre la capitolul memorie. Cele două SIM-uri sunt active tot timpul, însă vitezele 3G de până la 7,2 Mbps sunt posibile doar folosind SIM-ul 1. Bateria are 1.650 mAh şi pe carcasă găsim certificarea Beats Audio. HTC Desire V va rula Android 4.0 şi este disponibil în ţara noastră la un preţ semnificativ mai mare decât al telefoanelor prezentate anterior. Cu o carcasă albă sau neagră, el costă aproximativ 1.450 lei.

Sony Xperia tipo dual

Sony Xperia tipo dualSony Xperia tipo dual

După despărţirea de Ericsson, Sony Mobile a dorit să intre pe piaţa smartphone-urilor dual SIM şiXperia tipo dual este primul terminal cu două cartele. Specificaţiile sale se încadrează tot în segmetul entry level. Ecranul de 3.2" are o rezoluţie de 320x480 pixeli, pe el fiind rulat sistemul de operare Android 4.0.3. Motorizarea este asigurată de un procesor modest de 800 MHz, ajutat de 512 MB RAM. Pentru stocare sunt oferiţi 3 GB de memorie internă, expandabili cu ajutorul unui card microSD.
Lecturând specificaţiile, Sony Xperia tipo dual nu pare să fie un telefon dual SIM dual stand by. Un buton de pe latrua dreaptă permite schimbarea SIM-ului activ. Schimbarea se poate face şi automat, în funcţie de un program orar stabilit de utilizator. Pe lista de specificaţii mai apar o cameră foto de 3,15 MP, suport 3G pentru viteze de 7,2 Mbps şi o baterie de 1.500 mAh. Sony Xperia tipo dual intra pe piaţă în Q3 2012. Modelul cu un singur slot SIM, Xperia tipo este disponibil în Europa, la un preţ de 150 €.

AllView P4 AllDro şi P5 AllDro

AllView P4 AllDroAllView P4 AllDro

Sunt sigur că fanii telefoanelor dual SIM au auzit, dacă nu au şi utilizat până acum un model AllView. Cu doar o săptămână în urmă, compania Visual Fan din Braşov, ce deţine brandul AllView, a lansat două modele de smartphone-uri dual SIM foarte atractive. AllView P4 AllDro şi P5 AllDro rulează Android 4.0 pe un ecran de 4.3". Modelul P4 AllDro vine cu un panou Super AMOLED Plus cu o calitate foarte bună a imaginii, însă este motorizat de un chipset cu procesor la 1 GHz şi 512 MB RAM. Terminalul P5 AllDro va avea un ecran IPS, dar chipset-ul din dotare vine cu un procesor dual core la 1 GHz. Cele două smartphone-uri au o cameră foto de 8 MP cu senzor BSI şi o baterie de 1.600 mAh.
Cei care sunt interesaţi de AllView P4 AllDro pot urmări Go4it.ro în săptămâna următoare. Telefonul se află în teste şi vă vom prezenta în curând impresiile noastre. Vă putem spune de pe-acum că oferă o carcasă din plastic mai mult decât decentă, este un telefon uşor, iar ecranul Super AMOLED Plus iese imediat în evidenţă. AllView P4 AllDro se găseşte în magazine la preţul de 1.300 lei, modelul P5 AllDro umând să fie cu aproximativ 10% mai ieftin. Cele două telefoane vor avea cele două cartele active simultan, atât pentru convorbiri, cât şi pentru transfer de date. Mai mult, este posibilă realizarea unei convorbiri de pe un SIM în timp ce se face transfer de date prin 3G cu celălalt SIM.

Concluzie

Producătorii majori de smartphone-uri au înţeles că există o anumită cerere pe piaţă pentru modele dual SIM. Din fericire, soluţiile oferite de ei au depăşit segmentul entry level. Utilizatorii care vor acum un smartphone cu Android şi două slot-uri SIM pot avea parte şi de un ecran mai mare de 4". În plus, există şi modele dezvoltate local, cu un preţ destul de accesibil. Nu ne aşteptăm să vedem prea curând un Galaxy S III dual SIM, însă piaţa de telefoane inteligente cu două cartele are loc să se mai dezvolte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu