luni, 20 august 2012

Google patentează telefonul la care puteţi vorbi indiferent cum îl ţineţi



Oficiile care se ocupă de brevetarea invenţiilor şi înregistrarea mărcilor au avut onoarea să ia contact cu multe dosare ciudate, unele dintre ele fiind aprobate şi fiind folosite acum de producători pentru a-şi pune reciproc beţe în roate. Ultima invenţie pe această listă este un patent depus de Google la United States Patent and Trademark Office, compania dorind să înregistreze telefonul mobil la care se poate vorbi indiferent cum este ţinut în mână.

Telefoanele touchscreen moderne seamănă tot mai mult cu nişte blocuri rectangulare simetrice cu puţine detalii, fiecare dintre noi apucând cel puţin o dată un terminal cu capul în jos. Dacă sistemele de operare iOS şi Android permit orientarea automată a ecranului în funcţie de poziţia terminalului, Google s-a gândit că un telefon al cărui hardware foloseşte acelaşi principiu ar putea deveni util.

În consecinţă, patentul depus către autorităţile americane descrie un terminal mobil care dispune de o pereche de microfoane şi difuzoare la fiecare capăt şi care, în funcţie de orientarea detectată de accelerometru, va activa difuzorul şi microfonul corect pentru desfăşurarea convorbirii. Nu ştim cine şi când va implementa această tehnologie într-un telefon mobil, dar putem fi siguri că cineva nu se va putea abţine să nu parafrazeze celebra scuză "îl ţineţi greşit" a lui Steve Jobs.


Patentul Google, un sistem dublu de microfoane şi difuzoare şi un accelerometru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu