miercuri, 22 august 2012

Logitech K310 - tastatura care se spală la chiuvetă



Logitech Washable Keyboard K310 este o tastatură cu design simplu şi puţin pretenţios, ce poate fi curăţată rapid şi fără prea mare efort, apelând cu încredere la chiuveta bucătăriei.


zoom inLogitech Washable Keyboard K310



Concepută astfel încât să poată fi spălată cu mâna oricând este nevoie, tastatura Logitech K310 poate fi scufundată în apă (cu excepţia cablului USB) până la o adâncime de 28 cm. Micile găuri pentru scurgere de pe spatele tastaturii permit eliminarea apei şi uscarea rapidă în timp ce tastele de bază, printate cu laser şi vopsite prin tehnologia UV, asigură ca literele să nu se şteargă în timpul spălării. Conform producătorului, tastele pot rezista până la cinci milioane de apăsări.


zoom inLogitech K310



Tastatura lavabilă K310 poate supravieţui fără efecte adverse micilor accidente în care revărsăm din greşeală cafeaua de dimineaţă sau paharul de suc peste tastatură. După o clătire rapidă în chiuvetă pentru spălarea urmelor lipicioase de lichid, Logitech Washable Keyboard K310 promite să funcţioneze ca nouă.

Tastatura dispune de 12 taste cu funţii speciale, respectiv number pad şi este compatibilă cu sistemele de operare Windows XP, Vista şi Windows 7. Din cele 12 funcţii speciale poţi accesa cele mai populare aplicaţii printr-o singură apăsare: Internet-ul, mail-ul, jocurile, volumul şi multe altele.


zoom inLogitech K310



Designul confortabil şi durabil, rezistent la micile accidente ce implică lichide vărsate, recomandă tastatura Logitech K310 atât copiilor cât şi adulţi care obişnuiesc să ia micul dejun în faţa calculatorului.

Logitech Washable Keyboard K310 va fi disponibilă în Europa începând cu luna octombrie 2012 la un preţ recomandat de 29.99 Euro.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu