Gigantul HP, ocupantul primului loc în topul producătorilor de PC-uri şi unul dintre cei mai mari furnizori de soluţii enterprise, nu a fost la fel de inspirat atunci când şi-a trasat strategiile pentru piaţa terminalelor mobile şi tabletelor. Compania a oferit timp de mai mulţi ani terminale şi PDA-uri bazate pe platforma Windows Mobile, însă ascensiunea platformelor moderne aprins-o nepregătită iar compania a făcut în continuare numai paşi greşiţi.
În 2010, HP a cheltuit 1,2 miliarde de dolari pentru achiziţia Palm, iar noul manager Léo Apotheker a făcut o serie de greşeli care au dus la prăbuşirea acţiunilor cu 40 de procente în decurs de numai un an. Pe lângă performanţele financiare slabe, noul manager a avut şi ideea de externalizare a diviziei de PC-uri, oprită la timp de demiterea lui, şi la abandonarea completă a WebOS şi a planurilor pentru noi tablete şi telefoane mobile.
Conform unor surse, compania doreşte să revină pe această din ce în ce mai importantă piaţă, însă nu o va face nici cu WebOS, care este acum un produs open-source prea puţin relevant, nici cu Windows RT, la care compania a renunţat în vara anului trecut. În locul acestor două platforme, HP va alege popularul Android, iar primul produs, o tabletă, este deja în lucru.
Un produs din clasa superioară, viitoarea tabletă HP ar putea fi chiar primul produs de acest gen care va folosi noua soluţie NVIDIA Tegra 4, care a fost lansat în cadrul CES 2013. În acest nu există mai multe detalii despre acest produs,însă alegerea unei soluţii puternice nu poate însemna decât marşarea pe o soluţie de top.
HP a lansat deja un laptop bazat pe Chrome OS iar apropierea de Google ar fi benefică pentru ambele companii. Pe lângă tablete, HP intenţionează să revină şi pe piaţa terminalelor mobile, însă acest lucru nu se va întâmpla în cursul acestui an. Încă nu ştim când vom vedea noul produs HP, în caz că toate afirmaţiile surselor se vor adeveri, însă NVDIA îşi va lansa propriul produs Shield abia în trimestrul doi al acestui an, ceea ce înseamnă că chipurile Tegra 4, deci nici tableta HP, nu vor fi gata până atunci.
Sursa : http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu