joi, 7 februarie 2013

Google ne pregateste un Chromebook high-res intitulat Pixel


Scapat pe internet in urma unui atac cibernetic, urmatorul Chromebook ar putea fi considerat unul dintre cele mai spectaculoase sisteme ale momentului.
Google Chromebook Pixel zvon leak
Cu o rezolutie de 2560 x 1700, noul Chromebook Pixel este integral o creatie Google si are mari sanse sa se afle in acest moment la sediul companiei din Mountain View. O dovada clara a faptului ca sistemele de tip Chromebook devin din ce in ce mai populare, produsul din imaginea de mai sus s-ar putea sa introduca notebook-urile cu Chrome OS intr-o clasa superioara de produse.
Cu tag line-ul ,,Designed by Google. Down to the last pixel.”, urmatorul Chromebook pe langa un panou cu o rezolutie foarte mare integreaza un ecran sensibil la atingere. Pana in acest moment, singura problema legata de sistemul ilustrat este lipsa unei legaturi plauzibile cu realitatea. In afara de un clip de pe Daily Motion nu exista nici o dovada ca acest computer ar putea ajunge in magazine in viitorul apropiat sau vreodata.
Sursa clipului pare sa fie Slinky.me, o companie ale caror servere au fost sparte recent. Printre materiale extrase de pe serverele companiei conduse de Victor Koch s-au numarat si un numar de clipuri video care la scurt timp dupa eveniment au ajuns pe YouTube. Din diverse motive clipurile au fost sterse de pe YouTube si doar acesta a mai ramas pe Daily Motion.
Credeti vreo parte din poveste sau clipul este doar o dovada impresionanta de munca independenta a unui om cu prea mult timp liber?

Sursa : http://playtech.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu