Pentru prima dată din 1746 până acum, o turmă de bizoni sălbtatici europeni va circula liber într-o pădure din Germania deţinută de Prinţul Richard de Sayn-Wittgenstein-Berleburg.
Pădurea deţinută de prinţul Richard măsoară aproximativ 13.000 de hectare. Acum, după mai bine de 10 ani de la momentul din care i-a venit această idee, proiectul prinţului Richard va intra în cea mai dificilă fază a sa. În următoarele zile, reprezentanţii ministerului mediului din Düsseldorf vor călători în pădure pentru a elibera bizonii din ţarcul de aclimatizare în care stau din 2010. În acel moment, o turmă de 8 bizoni vor fi liberi să călătorească prin pădure.
Este pentru prima dată din 1746 când un bizon va călători liber printr-o pădure din Germania. Cel mai mare animal terestru din Europa a fost eradicat în Spania şi Franţa acum câteva secole. Ultimul bizon sălbatic european a fost omorât în 1927 în Caucaz de un braconier, însă cele câteva specimene care au supravieţuit în grădinile zoologice au acum peste 3.000 de urmaşi.
Proiectul a obţinut o finanţare de 1,5 milioane de euro de la statul german, însă nu toţi localnicii privesc acest pas cu ochi buni. Unii locuitori din zonă consideră că prezenţa unor animale sălbatice înalte de doi metri şi cântărind aproape o tonă ar putea fi periculoasă. Poteca Rothaarsteig, ce trece prin pădure, este foarte populară în rândul pasionaţilor de drumeţii, care acum ar putea da nas în nas cu bizonii.
Experţii care gestionează eliberarea bizonilor în natură vor să le limiteze teritoriul la o suprafaţă de 40 de kilometri pătraţi, folosind semnalele GPS emise de cei mai mari doi bizoni pentru a evita locul în care aceştia se găsesc. „Sunt nişte animale extraordinar de leneşe”, a explicat unul dintre participanţii la proiect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu