În doar 90 de minute, SpaceLiner, un avion spaţial hipersonic suborbital va putea transporta 50 de pasageri din Europa în Australia. Acesta este planul măreţ pe care specialiştii de la Centrul Aerospaţial German speră să îl pună în practică până în anul 2050.
Pentru a realiza transportul, vehiculul va fi ajutat de o rachetă care îl va trimite în atmosfera superioară a Pământului, atingând o viteză de 24 de ori mai mare decât cea a sunetului.
Deocamdată, inginerii nu au stabilit care va fi forma ideală a avionului dar ei speră ca în următorii 10 ani proiectul să fie într-o stare avansată astfel încât să atragă fonduri private. Conceptul actual include o rachetă booster, pentru lansare, şi un modul care să transporte pasagerii. Astfel, timpul unui zbor din Statele Unite până în Europa ar putea fi parcurs în doar 30 de minute, dar asta doar dacă pasagerii vor fi dispuşi să plătească preţul de câteva sute de mii de dolari. La doar 8 minute după lansare, călătorii vor ajunge la altitudine de 75 - 80 de kilometri.
Avionul spaţial va fi alimentat cu oxigen lichid şi hidrogen astfel încât în atmosferă să nu fie eliminaţi decât vapori de apă şi hidrogen. Cât despre racheta booster, după lansare ea se va întoarce imediat pe Pământ unde va fi pregătită pentru reutilizare. O aeronavă ar putea prelua racheta din aer pentru a o îndrepta spre un aerodrom.
Cea mai mare provocare pentru oamenii de ştiinţă este crearea designului, a unei forme capabile să supravieţuiască căldurii intense provocate de zborul la viteze hipersonice prin atmosfera superioară. Soluţia ar fi dezvoltarea unor noi tehnologii şi îmbunătăţirea scuturilor de protecţie împotriva căldurii care să ferească partea din faţă a aeronavei.
De asemenea, locurile din care va fi lansat şi în care va ateriza SpaceLiner vor trebui create special, departe de zonele locuibile.
Pentru designul avionului spaţial se vor folosi rezultatele proiectului FAST20XX (Future High-Altitude High-Speed Transport 20XX), finanţat de Uniunea Europeană.
Sursa: http://www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu