Oamenii de ştiinţă au găsit o metodă revoluţionară prin care pot implanta membre robotizate şi electrozi direct la nivelul oaselor şi nervilor celor care au suferit amputări. Primul voluntar va primi noul său membru robotizat la începutul anului 2013.
Avantajele sunt fără precedent. Pacienţii vor putea să controleze simultan mai multe încheieturi şi mişcări, primind, totodată, feedback direct. În prezent, astfel de mişcări nu pot fi realizate decât în laborator. Scopul nostru este de a schimba acest lucru”, a declarat Max Ortiz Catalan, coordonatorul studiului de la Universitatea de Tehnologie, din Suedia.
Prin implantarea electrozilor direct la nivelul nervilor şi nu al pielii aşa cum se întâmplă în cazul protezelor mioelectrice, oamenii de ştiinţă speră să facă un pas important spre reproducerea mişcării naturale.
Folosind metoda dezvoltată de Rickard Brånemark, de la Universitatea Sahlgrenska, din Gothenburg, specialiştii plănuiesc să dezvolte proteze care să se ataşeze direct pe os prin înşurubarea unor şuruburi de titan. Noua tehnică a fost inspirată de tatăl lui Brånemark care a descoperit că titanul poate fuziona cu ţesutul osos.
Implantul de titan acţionează precum o interfaţă bidirecţională, transmiţând semnale de la electrozii plasaţi pe nervi şi muşchi, către membru. Cu alte cuvinte, metoda permite o redare mai realistă a mişcării într-un mod similare cu cel folosit în mod normal de om pentru a-şi mişca membrele.
Primul implant va fi realizat de Brånemark în ianuarie sau februarie 2013, asupra unui pacient care a suferit o amputare a unui membru acum câţiva ani.
Sursa: http://www.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu