Când un simplu strănut poate naşte o catastrofă

Puţini astronauţi au petrecut o perioadă mai grea în spaţiu decât echipajul de la bordul navei Apollo VII. În timpul misiunii, cei trei astronauţi (Wally Schirra, Walt Cunningham şi Donn Eisele) s-au îmbolnăvit de o răceală la cap. Ca urmare a acestui incident, echipajul a devenit irascibil, arţăgos şi s-a opus unor norme impuse de NASA.

Din multe punct de vedere, NASA a avut noroc că evenimentul nu s-a repetat, dacă ne gândim că navele spaţiale sunt medii închise în care oamenii respiră aer recirculat, ating suprafeţe comune şi au mult mai puţine ocazii să se spele decât în mod normal. 

Pentru a preveni astfel de incidente, doctorul Leonard Mermel de la Universitatea Brown a realizat o lucrare în care analizează paşii ce ar trebui urmaţi pentru ca navele spaţiale să devină locuri mai sigure din punct de vedere medical. 

În studiu, Mermel a analizat datele medicale ale 742 de astronauţi care au realizat 105 zboruri. În rândul acestora a descoperit 29 de cazuri de boli infecţioase transmisibile, majoritatea dintre ele implicând febră şi frisoane. Totuşi, o parte dintre cazuri au fost infecţii ale pielii, ale tractului urinar sau fungice. 

Se pare că gravitaţia zero este un fel de Disneyland pentru microbi, căci, în spaţiu, microbii proveniţi dintr-un strănut sau tuşit plutesc continuu peste tot în aer, sau se aşează pe ceva ce oricum va fi atins de un astronaut. Din motive pe care oamenii de ştiinţă nu le cunosc încă, sistemul imunitar nu funcţionează foarte bine: rănile se vindecă mult mai încet, celulele T care luptă contra răcelii şi celulele de tip killer devin mai puţin eficiente iar măduva spinării se reface mai greu. Pe de altă parte, patogenii cresc ma puternici, îşi dezvoltă pereţi celulari mai groşi şi îşi dezvoltă rezistenţă la agenţii antimicrobieni şi o mai bună capacitate de a forma biofilme capabile să se agaţe de ţesutul sănătos. Infecţiile virus herpetic latent devin mai active în spaţiu, iar probele prelevate de la astronauţii abia întorşi din misiuni arată o creştere a numărului de stafilococi din piele, din căile respiratorii superioare şi colon. Prin urmare, o singură „scânteie” a unei boli ar putea afecta întregul echipaj. 

Sistemele de filtrarea a aerului ar putea reduce riscul dar, în general, cele utilizate în centre medicale consumă prea mult curent pentru a putea fi instalate pe o navă spaţială. Iradierea alimentelor ar putea reprezenta o altă soluţie, însă sistemul imunitar are nevoie de unele bacterii, motiv pentru care acest proces s-ar putea să nu constituie cea mai bună idee. 

Acest gen de cercetare este esenţial pentru a proteja viitorii astronauţi prin proiectarea unor sisteme de filtrare a aerului mai eficiente. De asemenea, Mermel solicită luarea unor măsuri precum acoperirea suprafeţelor cu materiale antimicrobiene care să nu fie poroase precum şi crearea sistemelor sanitare care să poată fi acţionate prin pedale. 

Sursa : http://www.descopera.ro