Unul din cele mai ambitioase proiecte spatiale ale omenirii, acela de a trimite astronautii in alte sisteme solare, va fi dezbatut in cadrul unui simpozion, pe 13 septembrie, la Houston. Programul Starship a fost lansat la inceputul acestui an.
Numele complet al proiectul este "100 years Starship" si are ca scop realizarea unor nave spatiale capabila sa transporte oameni spre alte stele, punand astfel bazele explorarii in alte sisteme solare.
Un program care aminteste de scenariul indragitului serial SF Star Trek.
Daca va fi posibil, zborul spre alte stele va dura cel putin 50 de ani si va include multe generatii.
Acest vis ambitios al astronautilor a deveni realitate in urmatorii 100 de ani si are deja sprijinul fostului presedinte American, Bill Clinton.
Programul va fi condus la inceput de Mae Jemison, prima femeie de culoare care a ajuns in spatiul cosmic, in anul 1992.
“Ne vom imbarca intr-o calatorie in timp si spatiu", declara aceasta.
Starship a primit deja 500.000 de dolari de la DARPA (Defense Advanced Research Projects), bani care vor fi folositi pentru un studiu care va arata cum poate fi realizat, concret, voiajul interstelar.
Suma a fost oferita Fundatiei Dorothy Jemison, care va angaja experti din mai multe domenii, pentru realizarea acestui proiect, care va fi lansat “cat mai curand posibil, dar cu siguranta in urmatorii 100 de ani”.
Directoarea organizatiei, fostul astronaut Mae Jamison, cea care a venit si cu propunerea a interesantului proiect, este foarte increzatoare in reusita: “Da, putem realiza asta. Avem in prezent tehnologia necesara, trebuie doar sa construim “uneltele” necesare acestui zbor”.
Echipa va colabora cu NASA, Icarus Interstellar si cu Foundation for Enterprise Development, care se vor ocupa in special de gasirea tehnicii necesare.
Proiectul va fi precedat de alte misiuni care sunt deja programate: stabilirea unor baze umane pe Marte si pe Luna. Acestea vor aduce informatii suplimentare, care ii vor ajuta mult pe cei care vor lucra la noul program spatial.
De asemenea, Proiectul Daedalus, un studiu realizat intre anii 1973-1978, va oferi un punct de plecare, oferind informatii despre tipul de naveta care ar putea fi folosita in zborul interstelar.
Spre deseobire de Starship, Daedalus viza un zbor fara oameni la bord, insa distantele erau similare. Studiul a fost realizat de Societatea Britanica Interplanetara si avea ca scop schitarea unei nave spatiale ideala pentru zborul spre alte sisteme solare.
Destinatia aleasa era Steaua Barnard, aflata la 5,9 ani lumina distanta. Zborul pana aici au dura 50 de ani.
Naveta ar urma sa fie construita pe orbita terestra si va avea 54.000 de tone, la care se vor adauga 50.000 de tone de combustibil.
Nava va fi alcatuita din doua parti: prima parte va functiona in primii doi ani se va atinge viteza de 12% din viteza luminii, ulterior aceasta va fi oprita, detasata de restul si la vor urma 46 de ani de “croaziera”.
Viteza foarte mare necesara va cere insa o propulsie speciala, care va fi asigurata de peleti care contin un amestec de deuterium/heliu 3.
Cum heliu 3 este un element foarte rar, acesta va trebui extras din atmosfera planetei Jupiter, cu ajutorul unui balon special.
Ramane de vazut cum se va rezolva delicata problema umana a acestei ambitioase misiuni: astronautii care vor pleca la drum nu vor mai fi in viata cand naveta va ajunge la destinatie. Cei care se vor putea bucura de reusita proiectului vor fi probabil copiii lor, care se vor naste chiar pe nava spatiala.
Sursa : http://www.yoda.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu