luni, 3 septembrie 2012

Venus, pisica cu două chipuri, este un mister pentru oamenii de ştiinţă (VIDEO)


Venus, o pisică cu două feţe, este în acest moment cea mai celebră felină de pe Terra.
Pisica în vârstă de 3 ani deţine propria pagină de Facebook, a fost imortalizată într-un clip ce fost vizualizat de peste un milion de ori pe YouTube, iar săptămâna trecută a fost oaspete într-una dintre cele mai vizionate emisiuni din SUA, Today Show.
Motivul pentru care această pisică este celebră devine evident în clipa în care o priviţi: jumătate din chip este negru, cu un ochi verde, iar cealaltă jumătate a feţei este portocalie, iar ochiul este albastru.
Cum ajunge o pisică să arate astfel? Leslie Lyons, un profesor de la Universitatea California specializat în genetica pisicilor domestice, afirmă că nu mai văzut niciodată o pisică precum Venus.
„Este extrem, extrem de rară”, afirmă Lyons. „Dar se poate explica modul în care a ajuns să arate aşa”, a adăugat profesorul.
Majoritatea relatărilor despre Venus afirmă că pisica este o „himeră”. În mitologie, o himeră este un monstru compus din părţile mai multor animale. În cazul felinelor, o himeră este o pisică a căror celule conţin două tipuri de ADN, lucru cauzat de contopirea a doi embrioni.
Profesorul Lyons afirmă că „pisicile-himeră nu sunt atât de rare”. De fapt, majoritatea masculilortortoiseshell (pisici cu blana formată din petice de culoare portocalie şi neagră) sunt motani-himeră. Blana distinctivă a motanilor tortoiseshell este un semn că pisica are un cromozom X în plus. Femelele au deja doi cromozomi X, astfel că pot avea acest tip de blană fără a fi obligatoriu o himeră.
Pentru a afla dacă Venus este o himeră este nevoie de teste genetice, explică Lyons. „Prin prelevarea de mostre din ambele părţi ale pisicii, putem identifica amprenta ADN, la fel ca în serialele CSI, iar dacă ADN-ul din cele două laturi diferă, este într-adevăr vorba de o himeră”, adaugă profesorul.
Dacă Venus nu este, însă, o himeră, ce ar putea explica ineditul său chip? „Şansa”, afirmă Lyons. O ipoteză luată în calcul de Lyons este următoarea: este posibil ca în celulele dintr-o parte a feţei să se fi activat aleatoriu coloritul negru, iar în cealalată parte cel portocaliu, acestea întâlnindu-se la mijlocul corpului pe măsură ce pisica s-a dezvoltat.
Un alt aspect inedit al lui Venus îl constituie ochiul albastru. În mod normal, ochii pisicilor sunt verzi sau gălbui, nu albaştri. „O pisică cu ochii albaştri este de obicei fie siameză, fie o pisică cu blana predominant albă”, explică Lyons. Venus prezintă o foarte mică pată albă pe piept, insuficient pentru a explica ochiul albastru, spune Lyons. „Este o pisică misterioasă”, concluzionează profesorul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu