luni, 24 septembrie 2012

Samsung Galaxy Note II, disponibil în Europa din octombrie


Lansat la IFA Berlin 2012, terminalul Samsung Galaxy Note II va ajunge, conform planurilor de desfacere ale producătorului care au ajuns în posesia SamMobile, începând cu sfârşitul acestei săptămâni.
 Gigantica combinaţie între o tabletă şi un terminal mobil va fi disponibilă prima dată în Germania şi Italia, unde acesta va ajunge în zilele de 27 şi 28 septembrie, Franţa, Olanda şi Marea Britanie urmând să le primească odată cu începutul lunii octombrie. Restul ţărilor din Europa, continentul unde Galaxy Note II va fi disponibil prima dată, vor urma la rând în primele două săptămâni ale lunii următoare.
 Conform SamMobile, preţul recomandat pentru vânzare este de 699€, puţin mai mare decât cel zvonit imediat după lansare, care se ridica la 639€.
 Terminalul Note II, urmaşul primei versiuni, care s-a bucurat de un succes neaşteptat pentru un modelatât de voluminos, oferă un ecran HD Super AMOLED de 5,5" cu rezoluţie de 1280x720 pixeli, un procesor Exynos 4412 quad-core tactat la 1,6GHz, 2GB memorie RAM şi va rula Android 4.1.1 de la bun început.
Samsung Galaxy Note IISamsung Galaxy Note II


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu