Dacă predicţiile astronomilor se vor adeveri, în 2013 am putea fi martorii unui spectacol rarissim. Specialiştii au descoperit o cometă superluminoasă în apropiere de Saturn, iar primele calcule arată că aceasta ar putea fi vizibilă cu ochiul liber anul viitor.
În acest moment, chiar şi cu ajutorul telescoapelor foarte puternice, cometa 2012 S1 este foarte greu de observat, fiind doar o strălucire uşoară ce poate fi văzută privind spre constelaţia Racului. Cu toate acestea, spun astronomii, bila formată din gheaţă şi roci ar putea deveni foarte luminoasă la finalul anului 2013 şi în primele luni ale lui 2014, fiind posibil să depăşească Luna în strălucire.
„Cometa este deja remarcabil de strălucitoare, dacă luăm în calcul că este foarte departe de Soare”, explică astronomul Raminder Singh Samra. Mai mult, experţii afirmă că 2012 S1 pare să urmeze traiectoria Marii Comete din 1680, considerată a fi una dintre cele mai spectaculoase comete observate vreodată de pe Pământ.
„Dacă aşteptările noastre vor fi confirmate, această cometă ar putea fi una dintre cele mai strălucitoare din istorie”, a explicat Samra.
Pentru a crea un spectacol pe cer, este nevoie ca o cantitate semnificativă de gaz şi de praf să se desprindă din partea centrală a cometei, formând o coadă şi un nor cât mai mare şi mai reflectorizantă. Deoarece 2012 S1 pare a fi o cometă de mari dimensiuni, atingând 3 kilometri în diametru, şi pentru că aceasta va zbura aproape de Soare, astronomii au calculat că este posibil să fie chiar mai strălucitoare decât Luna, chiar dacă nu va fi la fel de mare pe cer.
Cometa 2012 S1 a fost observată mai întâi de doi astronomi din Rusia, ca existenţa sa fie apoi confirmată de Uniunea Astronomică Internaţională.
Cercetătorii nu au reuşit încă să determine care este originea acestei comete. Traiectoria acesteia pare să sugereze că este vorba despre o cometă care a „evadat” din norul Oort, unde miliarde de comete orbitează la o distanţă de 100.000 de ori mai mare decât cea dintre Terra şi Soare.
„Pentru astronomi, aceste origini distante sunt fascinante, pentru că ne permit să studiem unul dintre cele mai vechi obiecte din sistemul nostru solar în forma sa originală”, afirmă Samra.
În acest moment, 2012 se află la 990 de milioane de kilometri de Pământ, între orbita lui Saturn şi cea a a lui Jupiter. Predicţiile actuale sugerează că la câteva săptămâni după ce va ajunge la punctul cel mai apropiat de Soare, cometa va deveni extrem de strălucitoare, în jurul datei de 28 noiembrie 2013.
Cu toate acestea, astronomii avertizează că este posibil ca atracţia Soarelui să fie una fatală pentru cometă. Pe măsură ce aceasta se apropie la 2 milioane de kilometri de Soare, căldura imensă şi forţa gravitaţională a stelei ar putea provoca dezintegrarea sferei de rocă şi gheaţă, anulând spectacolul ceresc anunţat pentru la anul.
„Deşi unele predicţii spun că această cometă va străluci la fel de tare ca Luna plină, fiind vizibilă şi ziua, trebuie să fim precauţi. Au mai existat comete care au creat aşteptări mari în rândul publicului, ca apoi să dezamăgească. Timpul va oferi un răspuns”, a concluzionat Samra.
Sursa: National Geographic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu