Chiar dacă puternicul procesor Qualcomm APQ8064, care a fost lansat la sfârşitul lunii iulie, a fost prezentat chiar de către producător ca o soluţie destinată tabletelor performante, cineva a avut curaj să implementeze această soluţie într-un terminal mobil iar lansarea acestuia nu se va lăsa prea mult aşteptată.
Conform declaraţiilor Qualcomm, LG va lansa în cursul lunii septembrie un terminal mobil care va fi bazat pe platforma quad-core APQ8064 şi va oferi conectivitate LTE prin implementarea unui modem radio 2G/3G/4G din familia Qualcomm Gobi 4000, o soluţie completă cu consum energetic scăzut fabricată într-un proces tehnologic pe 28nm. Oferind un nucleu quad-core Krait, cu o arhitectură derivată direct din ARM Cortex-A15, şi un procesor grafic Adreno 320, APQ8064 este cea mai puternică soluţie mobilă a momentului.
Zvonurile despre acest terminal LG au apărut încă din luna mai, specificaţiile modelului Optimus G cuprinzând un ecran cu diagonală de 4,7" şi rezoluţie HD şi panou IPS, o memorie RAM cu o capacitate de 2GB şi o cameră foto cu senzor de 13MP. Qualcomm nu a putut, din motive evidente, să menţioneze nici unul dintre aceste detalii, însă confirmarea terminalului este suficientă. Atunci când va deveni disponibil şi în Europa, Optimus Q va înlocui actualul vârf de gamăOptimus 4X HD, care a ajuns pe meleagurile noastre acum două luni.
LG Optimus G va fi lansat în cursul lunii următoare în Coreea de Sud, devansând astfel terminalul Xiaomi Mi2, care a fost deja anunţat cu o combinaţie identică de componente hardware, dar care va ajunge doar pe piaţa chinezească, cel mai probabil în octombrie. Qualcomm afirmă că acest terminal va fi disponibil ulterior şi la nivel global, însă nu a dezvăluit mai mutle detalii despre această viitoare disponibilitate.
Optimus 4X HD va avea un urmaş mult mai puternic
Sursa : http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu