vineri, 3 februarie 2012

Asus Eee PC 1225B - ultraportabil de buget, dar arătos

Asus Eee PC 1225B face parte din noua serie de ultraportabile Asus Eee PC Flare, modelată conform tendinţelor pentru anul 2012 în materie de design şi adusă la zi cu un hardware ceva mai bine dotat.

Descriere
Dacă până acum, seria Eee PC s-a făcut remarcată mai degrabă printr-un design şi dotări cât se poate de austere, noul Eee PC 1225B este fără urmă de îndoială un produs creat să impresioneze, nu prin performanţe sau dotări de top, ci prin aspectul său foarte elegant, modelat parcă special pentru a atrage acea categorie numeroasă de utilizatori fascinaţi de noile generaţii de sisteme ultraportabile, reprezentată poate cel mai bine de gama sistemelorultrabook cu platformă Intel . De latfel, Asus a ales să eticheteze cel mainou Eee PC drept sistem ultraportabil şi nu netbook, diferenţiind-ul de predecesorii săi prin folosirea unui ecran mai mare, cu diagonală 11.6 inch, carcasa cu finisaje de mai bună calitate şi sistemul de operare livrat - Windows 7 Home Premium în loc de versiunea Starter Edition instalată de obicei pe sistemele netbook.

Nu, Eee PC 1225B nu este la fel de subţire ca un ultrabook iar performanţele sunt de necomparat, dar prin dimensiunile sale, greutatea şi calitatea finisajelor alese cu bun gust, modelul se prezintă drept un bun premiu de consolare pentru aceia dintre noi care nu-şi pot permite alternativa premium menţionată mai sus.
La nivel hardware, Eee PC 1225B este bazat pe o variaţie a platformei AMD Fusion APU, ce are în componenţă un procesor dual-core la 1.65 GHz şi interfaţă grafică integrată din seria AMD Radeon HD 6320. Configuraţia mai include 4 GB memorie RAM DDR3 şi un harddisk de 750 GB pentru găzduirea sistemului de operare şi aplicaţii.
Privind configuraţia dată, Eee PC 1225B se pretează pentru activităţi obişnuite, cum ar fi web browsing şi editare de documente, dar şi activităţi multimedia, unde facilităţile de accelerare hardware asigurate de nucleul grafic Radeon HD 6320 oferă cireaşa de pe tort pentru noul Eee PC.

Detalii tehnice
  • Ecran: 11.6 inch, rezolutie 1366 x 768 pixeli, lucios
  • Procesor: AMD Fusion E-450 APU, 1.65 GHz
  • Chipset: AMD Hudson D1
  • Placa video: AMD Radeon HD 6320 cu AMD Turbo Core
  • Memorie RAM: 4 GB DDR3 1333 MHz
  • Hard-disk: 750 GB 5400 RPM
  • Conectivitate: Bluetooth, Wireless N
  • Porturi : 2 x USB 3.0, 1 x USB 2.0, VGA, HDMI, LAN, card reader, webcam
  • Baterie: 6 Celule 5200 mAh (56 Whr)
  • Sistem de Operare: Windows 7 Home Premium 64 bit
  • Dimensiuni: 296 x 200 x 35 mm
  • Greutate: 1.44 kg
Dacă exemplarul de faţă se face remarcat printr-o temă neutră, cu nuanţe de argintiu şi gri, trebuie ştiut că seria Eee PC 1225B mai este disponibilă şi în versiuni de culoare roşie, albastru, negru sau alb.
Spre deosebire de versiunile mai vechi cu design Seashell, noul Eee PC Flare este vizibil subţiat, măsurând nu mai mult de 35 mm grosime în partea din spate, unde este poziţionat acumulatorul Li-Ion de şase celule.

În privinţa finisajelor, Eee PC 1225B foloseşte o carcasă de bună calitate, cu finisaj rezistent la alunecare şi urme de amprente. Restpad-ul şi tastatura sunt acoperite cu aluminiu şlefuit atent finisat, iar cele două laturi populate cu diverşi conectori sunt încadrate de un grilaj metalic cromat, menit să dea un plus de strălucire întregului design.
Rama ecranului este confecţionate dintr-un plastic închis la culoare, cu finisaj mat ce imită textura suprafeţelor şlefuite.
Tastatura de tip chiclet este comod de utilizat, cu taste uşor de diferenţiat şi nu foarte zgomotoase

Trackpad-ul nu este foarte mare, dar plăcut la atingere şi precis. Din păcate tastele integrate în trackpad sunt greu de apăsat şi nu foarte bine diferenţiate, astfel că găsirea poziţiei ideale de apăsare poate fi dificilă pe întuneric.

Performanţe şi impresii
Ecranul de 11.6 inch este bine iluminat şi se poate lăuda cu un timp de răspuns foarte bun, ce nu lasă prea mult loc pentru apariţia efectului de ghosting în filme. Din păcate unghiurile de vizibilitate sunt modeste pe orizontală şi de-a dreptul incomode pe verticală, impunând ajustarea constantă a înclinaţiei ecranului pentru obţinerea unei imagini de o calitate mulţumitoare. Nuanţele de negru sunt redate la un nivel suportabil dacă privim ecranul direct din faţă, însă imaginea capătă un aspect lăptos din orice altă poziţie. Finisajul lucios şi rezoluţia destul de înaltă pentru un ecran de 11.6 inch ajută la mascarea acestor imperfecţiuni, dând claritate imaginilor afişate. Reflexia obiectelor din jur pe suprafaţa ecranului este însă o sursă constantă de disconfort, cu atât mai mult dacă ne aflăm în spaţii deschise cu lumină ambiantă din belşug.

Cele două difuzoare stereo sunt ascunse sub restpad şi orientate în faţă, astfel încât sunetul să fie direcţionat către ascultător. Calitatea audiţiei este mulţumitoare iar volumul sonor poate urca la un nivel suficient pentru a nu fi acoperit de zgomotele ambiante din încăpere. Performanţele cele mai bune sunt obţinute în gama frecvenţelor medii şi înalte, unde se încadrează de obicei vocea umană şi sunetele de sistem din Windows. Pentru muzică este mai bine să apelăm la un set de căşti.
Asus Eee PC 1225B se bucură de un APU (Accelerated Processing Unit) din seria AMD Zacate. Modelul E-450 este un procesor dual-core tactat la 1.65 GHz, cu nucleu grafic Radeon HD 6320, ce rulează la 508 MHz şi dispune de 80 shadere. Interfaţa grafică este compatibilă cu API-ul DirectX 11 şi beneficiază de certificare AMD Vision E2, ceea ce înseamnă că permite redarea fluentă a conţinutului video cu rezoluţie Full HD 1080p.
Într-adevăr, Asus Eee PC 1225B nu a pus probleme la redarea filmelor Full HD, comprimate H.264 sau AVCHD.
Rezultate teste:
  • PC Mark 07: 991 puncte
  • PC Mark Vantage Suite 64 bit: 1967 puncte
  • Cinebench 11.5 (Open GL): 8.29 fps
  • Cinebench 11.5 (CPU): 0.55 puncte
  • 3DMark Vantage Entry: 3540 puncte
  • 3DMark Vantage Performance: 833 puncte
  • 3DMark 11 Entry: 461 puncte.
  • Windows Rating: CPU - 3.7, RAM - 5.6, Graphics - 4.3,Gaming graphics - 5.8, Hard disk - 5.9
Interfaţa Aero a sistemului Windows 7 este redată fără probleme, iar viteza de reacţie şi timpii de încărcare la deschiderea aplicaţiilor sunt la un nivel acceptabil, graţie în parte şi harddisk-ului destul de rapid - un model Western Digital cu capacitatea de 750 GB, distribuită pe platane cu viteză de 5400 RPM.

Am constatat cu plăcere că noul Eee PC 1225B este silenţios şi nu are tendinţa de a se încălzi excesiv. De altfel, zona tastaturii, touchpad şi rest pad-ul din aluminiu rămân aproape reci la atingere în cea mai mare parte a timpului.
Autonomie
La o greutate de numai 1.45 Kg, Asus Eee PC 1225B se poate lăuda cu un echilibru bun între portabilitate şi autonomie, reuşind să ofere între 3 şi 6 ore de mobilitate, în funcţie de regimul de utilizare ales.
Practic, ne putem aştepta la peste 4 ore timp de navigare web, aproape 3 ore de funcţionare la redarea unui film 1080p şi până la 6 ore în regim office, cu placa de reţea dezactivată şi luminozitatea ecranului redusă la jumătate.
Plusuri şi minusuri
[+] Design reuşit şi elegant, cu materiale de bună calitate
[+] Construcţie suplă şi greutate redusă
[+] Autonomie satisfăcătoare
[+] Ecran cu rezoluţie HD
[+] Certificare AMD VISION E2
[-] Calitatea ecranului nu se ridică la nivelul aşteptărilor
[-] Performanţele procesorului AMD E-450 nu îl recomandă pentru sarcini complexe, cum ar fi prelucrare video şi imagine, jocuri PC.

Concluzie
Asus Eee PC 1225B este un ultraportabil elegant şi cu finisaje de bună calitate. În timp ce performanţele oferite nu îl recomandă pentru rolul de PC principal, modelul face faţă cu brio activităţilor de zi cu zi, fie că vorbim de aplicaţii office, navigare web, vizionarea de filme HD sau câte un joculeţ nu foarte sofisticat.
Neajunsurile sale sunt puţine, dar dintre ele, ecranul este de departe cea mai mare dezamăgire. Nu înţelegeţi greşit, Eee PC 1225B ne permite să savurăm pe deplin un film HD sau să ne aducem aminte de peisajele din vacanţă răsfoind colecţia de poze, însă unghiurile mici de vizibilitate şi negrul cu tentă de gri vizibil în unele scene din filme ne vor aminti în mod constant că în ciuda aspectului exterior, am ales totuşi un produs de buget.
Asus Eee PC 1225B va putea fi găsit în curând şi în magazinele din ţara noastră, la un preţ recomandat de aproximativ 2000 lei.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu