Samsung pare să păstreze neschimbată reţeta folosită pentruGalaxy S3, lansând o versiune mai mică şi mai slab echipată a telefonului Galaxy S 4, ce poartă numele Galaxy S 4 mini. Spre deosebire de predecesorul Galaxy S3 mini, noul Galaxy S 4 mini ar putea sosi mai devreme, oferind o alternativă pentru cei care nu au bani pentru modelul high-end Galaxy S 4.
Samsung Galaxy S 4 alături de S 4 mini
Potrivit publicaţiei Bloomberg, versiunea de buget Galaxy S 4 mini va debuta aproape simultan cu frăţiorul mai mare, către finalul lunii aprilie.
Potrivit informaţiilor încă neconfirmate pe căi oficiale, Galaxy S 4 mini va avea ecran Super AMOLEDde 4.3 inch (rezoluţie 540x960) şi cameră foto de 8 MP. Cei care au fost impresionaţi de performanţele chipset-ului octo-core hibrid cu care este înzestrat modelul Galaxy S 4 vor fi oarecum dezamăgiţi să afle că noul Galaxy S 4 mini dispune doar de un chipset dual-core, a cărui frecvenţă de funcţionare atinge 1.6 GHz.
Contactaţi în încercarea de afla mai multe detalii despre Galaxy S 4 mini, reprezentanţii Samsung au răspuns cu un comentariu cât se poate de neutru: produsul menţionat încă nu a fost anunţat. Altfel spus, pentru informaţii complete va trebui să aşteptăm evenimentul oficial de prezentare organizat de Samsung pentru Galaxy S 4 mini.
Sursa : http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu