luni, 4 februarie 2013

ASUS pregăteşte o versiune de 10" pentru accesibila tabletă MeMo Pad


După ce a lansat tableta accesibilă MeMo Pad cu ecran de 7", care ar trebui să ajungă pe rafturile magazinelor în zilele care urmează, se pare că ASUS pregăteşte şi o versiune cu ecran de 10”, care probabil că va fi lansată la Mobile World Congress 2013 la sfârşitul acestei luni.
MeMo Pad 10 este foarte asemănător modelului curentTransformer Pad TF300, oferind un ecran cu diagonală de 10,1” cu rezoluţie de 1280 x 800 pixeli, o platformă hardware Tegra 3 tactată la 1,2 GHz, o memorie RAM cu o capacitate de 1 GB, cameră foto de 5 MP şi o stocare internă de 16 Gb, care poate fi extinsa cu un card MicroSD.
Motivul principal pentru care ASUS va înlocui sau va oferi o alternativă tabletei sale TF300 este cel mai probabil preţul, conform unor surse olandeze aceasta urmând să fie oferita la un preţ de circa 300€, ceva mai redus decât al modelului actuale. Mai multe vom afla însă peste câteva săptămâni.

Sursa : http://www.go4it.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu