marți, 9 octombrie 2012

Problema camerei foto din iPhone 5 nu este o problemă, afirmă Apple


Cu noduri în gât, aşa cum a făcut acum doi ani când a trebuit să admită problema antenei exterioare a terminalului iPhone 4, Apple a admis că geamul protector din safir al obiectivului foto din terminalul iPhone 5 poate provoca artefactele reclamate de utilizatori.
Aceasta este încă una dintre problemele reclamate de cei care au intrat în posesia terminalului, alături de calitatea problematică a acoperirii metalice a carcasei din aluminiu şi cea a hărţilor slabe oferite odată cu iOS 6, şi ele recunoscute în mod oficial. Problema aberaţiilor optice ale obiectivului camerei din iPhone 5, care se manifestă sub forma unor irizaţii albăstrui atunci când se capturează imagini contra luminii în anumite unghiuri, este însă şi cea mai puţin importantă.
Irizaţiile albastre nu sunt o noutateIrizaţiile albastre nu sunt o noutate

Declaraţia oficială Apple stipulează că, în anumite condiţii, fotografiile pot fi afectate negativ de irizaţiile albăstrui ale sistemului optic. După cum se observă din testul făcut de go4it, acestea nu au ieşit la iveală, deşi am încercat să replicăm condiţiile care ar putea duce la apariţia fenomenului. Este adevărat, soarele nu a strălucit cu putere în acele zile, ceea ce validează însă totodată declaraţia Apple, care ar putea semăna cu celebrul "îl ţineţi greşit".
Deşi la început a fost suspectul numărul unu, stratul protector din safir nu este vinovat în mod particular de irizaţiile albăstrui deoarece acesta îşi pierde culoarea caracteristică în urma tratamentelor termice la care este supus în procesul de fabricaţie. Cauzat de spectrul invizibil al radiaţiilor ultraviolete sau infraroşii, acest comportament este caracteristic pentru multe camere foto compacte sau chiar DSLR mai ieftine, şi orice fotograf cu experienţă poate descrie în detaliu problemele capturii contra luminii.
În aceste condiţii, declaraţia Apple este una normală şi raţională, iar strigătele îndurerare sau râsetele sunt doar furtună într-un pahar cu apă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu