FOTO: Francisco Bonilla // Reuters
Un nou agent patogen din aceeaşi familie cu virusul SARS (Sindromul Acut Respirator Sever) care a cauzat moartea a 800 de persoane în 2002 a fost identificat în Marea Britanie la un bărbat care s-a aflat recent în Arabia Saudită. Anunţul a fost făcut duminică de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters.
OMS a precizat că testele efectuate asupra unui pacient, un bărbat de 49 de ani din Qatar, au confirmat prezenţa unui nou sau neobişnuit coronavirus.
Coronavirusurile sunt o familie extinsă de virusuri printre care se numără răceala obişnuită şi SARS. "Dat fiind faptul că acesta este un coronavirus inedit, OMS este în prezent în proces de a obţine informaţii suplimentare pentru a stabili implicaţiile asupra sănătăţii publice", se arată într-un comunicat transmis de organizaţia din cadrul ONU.
SARS a apărut în China în 2002 şi a cauzat moartea a circa 800 de persoane la nivel mondial, după care s-a reuşit ţinerea sa sub control.
Peter Openshaw, director al Centrului pentru infecţii respiratorii al Colegiului Imperial din Londra, a precizat că în această etapă există riscuri reduse ca virusul să reprezinte un motiv de îngrijorare, existând şanse să fi fost depistat numai datorită tehnicilor sofisticate de testare.
Sursa : http://www.gandul.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu