luni, 27 august 2012

LG a confirmat supertelefonul Optimus G



După ce Qualcomm a confirmat acum câteva zile iminenţa terminalului Optimus G, care va fi bazat pe cea mai puternică platformă hardware a acestui moment, producătorul sud-coreean a ieşit şi el timid la rampă anunţând o serie de detalii.

Conform anunţului făcut pe site-ul producătorului, pe lângă soluţia quad-core Qualcomm APQ8064, Optimus G va aduce şi alte surprize. Ecranul, ale cărui caracteristici erau deja cunoscute, nu va impresiona doar cu cei 4,7 inchi ai săi, ci şi cu panoul TrueHD IPS+ cu rezoluţie de 1280 x 768 pixeli, care va aduce o economie energetică importantă de energie faţă de ecranele AMOLED, producătorul neintrând însă în alte detalii.

LG va folosi o tehnologie proprie de laminare a ecranelor, lipirea stratului protector de panoul LCD permiţând obţinerea unui ecran mai subţire, aceasta nefiind însă nici ea o noutate. În final, LG afirmă că Optimus G va folosi un acumulator dezvoltat chiar de către companie, aceasta urmând să aibă o eficientă energetică mai mare cu 60 de procente, oferind astfel o autonomie mai bună fără să sacrifice dimensiunile.

LG Optimus G va fi lansat în cursul lunii următoare în Coreea de Sud, fiind primul care va folosi un procesor din familia Snapdragon S4 Pro. Qualcomm afirmă că acest terminal va fi disponibil ulterior şi la nivel global, însă nu a dezvăluit mai mutle detalii despre această viitoare disponibilitate.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu