The new iPad sau, mai pe înţelesul tuturor, iPad 3, a fost anunţat asearăîn cadrul unui eveniment special organizat de Apple în San Francisco. Tim Cook şi echipa a prezentat produsul ca fiind unul “rezoluţionar”, prin aceasta referindu-se desigur la display-ul Retina ce afişează un număr impresionant de pixeli: 2048 x 1536.
Designul este aproape identic cu cel al iPad-ului din generaţia a doua, cu mici diferenţe la grosime şi greutate.
Iată mai jos un tabel în care sunt evidenţiate mai clar diferenţele fizice, dar şi hardware-ul.
Din punct de vedere al ecranului, iPad 3 nu are concurenţă, este peste tot ce există la ora actuală pe piaţă. Sunt aşteptate în decursul acestui an modele cu display-uri apropiate ca rezoluţie (Asus Transformer Prime Infinity 700, Acer Iconia Tab A700, Galaxy Tab 10.1 – generaţia a III-a), dar până atunci Apple va vinde milioane de exemplare de iPad 3.
Cu ecranul ne-am lămurit, este interesant de văzut şi primele feedback-uri de la utilizatori în ceea ce priveşte camera şi performanţele. Pe partea de procesare suntem siguri că nu vor exista surprize şi ecosistemul foarte bine optimizat va propulsa tableta Apple în topul performerilor. O comparaţie cuNvidia Tegra 3 (platformă integrată pe noile dispozitive cu Android) este primul lucru care ne vine în minte. Teoretic, puterea brută pe care o oferă chipset-ul Nvidia este mai mare. În practică însă, ne-am obişnuit ca Apple să surclaseze concurenţa tocmai datorită excelentei optimizări software.
Camera foto de pe spate (senzor de 5 MP, lentilă cu 5 elemente, video FullHD, filtru infraroşu, stabilizator) aduce un progres evident, iar dacă acum un an, doi, râdeam de cei care fac poze şi filmează cu tableta, acum se pare că lucrurile au devenit cât se poate de serioase. Sigur, rămâne gestul ciudat de a plimba un dispozitiv cât o foaie A4, dar până la urmăcapturile de calitate au ultimul cuvânt.
În plus, software-ul de editare foto este foarte uşor de utilizat şi dă rezultate remarcabile (aş spune chiar spectaculoase).
Rămâne să dăm un răspuns la întrebarea pe care şi-o pun utilizatorii deiPad 2: “merită oare să fac upgrade la The new iPad?”
Pentru cei care apreciază ecranul în primul rând, răspunsul nu poate fi altul decât “da”. În rest, este greu de spus dacă merită un upgrade pentru performanţele de pe partea de procesare şi foto. Sigur, sunt diferenţe mari în favoarea noului iPad, dar iPad 2 rulează încă foarte bine aplicaţiile actuale.
Pe viitor, după ce am văzut câteva demonstraţii video cu jocuri 3Dprogramate să apară în App Store, este foarte posibil să fie nevoie de un procesor de top precum Apple A5X – unitate cu patru nuclee grafice integrate în The new iPad.
Ar mai fi de menţionat conectivitatea 4G / LTE, dar din păcate o discuţie pe această temă este irelevantă pentru România, căci nu dispunem încă de o asemenea infrastructură. La fel de irelevant este şi Siri care, pe iPad 3 faţă de iPhone 4S, este limitat la Voice Dictation (dictare) şi nu răspunde la întrebări.
În fine, rămâne de văzut cât de bine stă noul iPad la capitolul autonomie. Teoretic, oferă până la 10 ore de utilizare pe net; prin Wi-Fi sau maximum 9 ore dacă te conectezi prin 3G/4G/LTE.
În orice caz, dacă upgrade-ul este discutabil , în ceea ce priveşte opţiunea de a-ţi cumpăra o astfel de tabletă pentru prima dată răspunsul este evident afirmativ, câtă vreme preferi iOS şi nu Android sau alt sistem de operare.
Preţurile sunt un chilipir pentru americani (de la 499$) şi din acest motiv credem că noul iPad va fi preferat în faţa concurenţilor cu Android pe piaţa din State.
În România, alegerea este mai dificilă, din moment ce la noi iPad 2 nu se găseşte sub 2000 de lei, iar iPad 3 16 GB va costa aproximativ 3000 de lei. Vom afla sigur săptămâna viitoare, când magazinele vor lansa precomenzile, urmând ca livrările să fie făcute începând cu data de 23 martie.
Concluzia noastră?
The new iPad este o tabletă superbă prin prisma display-ului în primul rând, dar şi a camerei care, acompaniată de un software magistral, transformă pozele banale în artă. De altfel, întregul ecosistem reprezintă oartă prin care Apple câştigă, în ciuda criticilor destul de numeroase. Îmi permit să fac o afirmaţie riscantă, dar pe care mi-o asum: concurenţa pierde şi bătălia de anul acesta. Cifrele o vor demonstra.
Sursa:http://www.go4it.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu